Acasa
Cadru de functionare
  Concept de arii protejate
  Istoricul parcului si baza legislativa in care functioneaza
  Administratia Parcului
Descrierea mediului fizic si biologic
  Mediul fizic
  Mediul biologic
Turism
  Harta turistica
  Trasee turistice
  Obiective turistice
  Posibilitati de acces
  Oportunitati de practicare a unor sporturi specifice
  Posibilitati de cazare
  Servicii Salvamont
  Centre de vizitare, puncte de informare si panouri informativ
Concurs
Contact
  bucegipark@gmail.com
Linkuri
  www.retezat.ro
  www.pcrai.ro
                DESCRIEREA MEDIULUI FIZIC

            1.Geologie
         Din punct de vedere geologic Parcul Natural Bucegi cuprinde, in limitele sale, doua entitati structurale majore si anume: panza getica a Carpatilor Meridionali spre vest si zona flisului Carpatilor Orientali (panza de Ceahlau a Dacidelor si Externe) la est. Zona de contact a celor doua structuri este ascunsa sub aria de dezvoltare a conglomeratelor de Bucegi medii si superioare.
        In partea vestica a masivului, delimitata de raul Ialomita, de sub conglomeratele de Bucegi, apar la zi formatiuni cristaline si depozite sedimentare Jurasice si Cretacice
(Neocomian – Aptian inferior), in timp ce pe versantii estici si sudici ai masivului apar la zi depozite de flis Neocomian pana la Aptian.
       Formatiunile cristaline cele mai raspandite sunt sisturile cristaline ale Seriei de Leaota cu Seria de Laresti – Tamas si Subseria Calus – Tamasel.
Formatiunile sedimentare ale cristalinului de Leaota apartin Jurasicului si Cretacicului inferior.
       In cadrul Parcului Natural Bucegi se dezvolta depozite medio- si neojurasice, apartinand Seriei de Brasov precum si Seriei de Pre-Leaota diferentiate prin litofaciesul formatiunilor sedimentare. Formatiunile mai sus mentionate sunt bine reprezentate pe Muntele Lespezi, Zanoaga, Cheile Zanoagei, Cheile Rateiului, Muntele Gaura, Valea Horoabei, Cheile si Valea Tatarului.
       Seria de Pre-Leaota apare in partea de nord-vest a masivului Bucegi, din Valea Gaura pana sub Muntele Ciubote cuprinzand calcare oolitice, pseudoolitice, avand in baza micro-conglomerate cuartitice.    sus
      Formatiunile eocretacice ale panzei de Ceahlau sunt alcatuite din:
 - Formatiunea de Sinaia-cuprinde in partea inferioara sisturi argilo-grezoase si argilo-siltice cu intercalatii de calcite si calcarenite, cu microfauna sedimentara, iar la partea superioara sisturi argilo-siltice si argilo-grezoase cu intercalatii de gresii calcaroase ;
  - Formatiunea Comarnic-cuprinde depozitele de flis grezos, calcaros, cu intercalatii de brecii cenusii la partea inferioara si crem la partea superioara, ultima fiind caracterizata de prezenta calcarelitelor sistoase, fosilifere, cu amoniti de varsta barreniana. Cele mai reprezentative formatiuni calacroase Jurasice fosilifere sunt cele de la Plaiul Hotilor, la limita sudica a Parcului Natural ;
  - Formatiunea Piscul cu Brazi (Aptian inferior si mediu) cunoscuta si sub numele de flisul marno-grezos ruginiu este mai raspandita pe versantul estic al Bucegilor intre formatiunea de Comarnic si conglomeratele de Bucegi. Este alcatuita din gresii calcaroase cu alteratii ruginii, marne argiloase si nisipoase precum si din siltite marno – argiloase fin micacee ;
 - Flisul grezos si grezosconglomeratic se dezvolta la partea superioara a formatiunii Piscul cu Brazi, mai gros in partea de sud a masivului (Muntele Paduchiosu) si progresiv mai subtire catre nord (Valea Jepilor) unde conglomeratele si gresiile se intercaleaza intre depozitele de flis magno-grezos. Conglomeratele asociate acestui flis constituite din elemente calcaroase caracteristice sunt cunoscute sub numele de Conglomerate de Bucegi.      sus
  - Pe langa Conglomeratele de Bucegi in cuprinsul flisului Aptian de pe versantul vestic al masivului au mai fost reperate urmatoarele varietati de roci: Breciile si conglomeratele de tip Rociu, foarte dezvoltate pe culmile Galma, Piscul cu Brazi si Rociu, disparand la nord de Valea Alba la limita cu Conglomeratele de Bucegi ;
 - Breciile conglomerate de tip Rotunda intercalate in flisul grezos bine reprezentate intre Plaiul Domnesc si Piciorul Paduchiosului;
 - Conglomeratele peligene de tip Peles, reprezinta fundamentul calcarelor de la Sf. Ana, Valea Pelesului si Piatra Arsa;
  - Breciile conglomerate de tip Diham, apar pe Muntele Diham, Paraul Morarului, Valea Glajeria si sunt constituite din sisturi cuartice sericito-cloritoase neojurasice;
 - Conglomeratele calcaroase de tip Velicanul Mic cu elemente calcaroase provenite din calcare Aptiene, au fost semnalate in carierele de la Furnica, Sf. Ana, Piatra Arsa si Paraul Rece;
    Formatiunea Molasa albiana, cuprinde conglomeratele de Bucegi medii si conglomeratele de Bucegi superioare, asociate cu gresiile de Babele si de Scropoasa-Laptici. Aceasta formatiune reprezinta versantul estic al masivului atingand o grosime de 1400 m. Gresia de Scropoasa - Laptici se dezvolta in partea centrala a masivului, versantul estic al Ialomitei unde se intrepatrunde cu gresia de Babele.
Masivul Bucegi reprezinta un larg sinclinal, de directie NS, cuprinzand depozite sedimentare mezozoice, asezate in transgresiune peste un fundament de sisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate, in cea mai mare parte, din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi si gresii micacee. Catre marginea rasariteana masivului, in portiunea inferioara a versantului prahoven, conglomeratele de Bucegi se reazima pe formatiile flisului cretacic inferior, cuprinzand straturile de Sinaia, precum si depozite marnoase si gresoase, apartinand etajelor Barremian si Aptian.      sus
    Calcarele jurasice sunt indeosebi de bine reprezentate in Culmea Strunga si pe V.Ialomitei, dand o nota deosebita peisajului, prin fenomenele carstice.
De-a lungul intregului versant vestic al masivului, intre calcarele jurasice si fundamentul cristalin, se interpun depozite silicioase de tipul jaspurilor cu radiolari, reprezentand Malmul inferior, precum si gresii si calcare nisipoase brune apartinand Doggerului.
Conglomeratele de Bucegi constituie mare masa a sinclinalului acestui masiv. Catre vest ele se reazema pe calcarele jurasice din zona Tatarului-Strunga-Ciubotea si se intind peste V.Poarta pana in regiunea Bran, in acesta portiune acoperind direct cristalinul. Conglomeratele de Bucegi sunt calcaroase, poligene.

.    Geomorfologie

     Parcul Natural Bucegi este bine delimitat ca unitate geografica de abrupturi de dimensiuni mari care se opresc in vaile Prahovei, Cerbului si Brateiului, ori se continua pe culmi mai joase spre culoarele depresionare ale Branului. Inaltimea maxima atinsa in Parc este de 2505m (vf. Omu).
    Inaltimea reliefului determina etajarea conditiilor de sol, vegetatie si clima, rezultand un peisaj armonios si complex.
    Muntii Bucegi sunt alcatuiti din doua ramuri principale, in forma de potcoava, care inchid intre ele bazinul superior al Ialomitei. Cele doua culmi pornesc din vf. Omu, punctul culminant al masivului si din care se desprind alte ramuri secundare.
    Podul Bucegilor este mai dezvoltat in ramura estica a masivului, la sud de vf. Omu, ingloband platourile Costilei, Caraimanului, Jepii Mari, Jepii Mici, Piatra Arsa, Vanturis.
Pe partea dreapta a vaii Izvorul Dorului, Podul Bucegilor se continua cu culmile rotunjite: Baba Mare, Cocora, Laptici etc.    sus
    In ramura vestica a muntilor Bucegi, platoul prezinta in componenta sa culmile: Doamnele, Gutanu, Batrana, Grohotisu, Tataru, Deleanu si Lucacila.
    Caracteristic pentru podul Bucegilor este prezenta stancilor izolate ca: Babele, Sfinx etc. rezultate ca urmare a proceselor eoliene, inghet-dezghet si siroire.
    

         Hidrologie

       Conformatia masivului in forma de potcoava determina in mod evident dispunerea si directia de curgerea raurilor. Principala axa de colectare a apelor din interiorul masivului este Ialomita, care are un bazin simetric. Ea este alimentata din zapezi si ploi, izvorand la mare inaltime de sub varful Omu. Curgand in lungul axului sinclinalului, ea este alimentata si subteran, caci apele infiltrate pe flancuri se scurg spre albia Ialomitei conform inclinarii stratelor. Numerosi afluenti cu obarsia pe/sub podul Bucegilor converg spre bazinetele amintite, contribuind la marimea debitului raului colector. Mentionam printre ei Doamnele, Horoaba, Tataru, Mircea, Bolboci, Zanoaga pe dreapta; Sugari, Cocora, Blana, Oboarele, Scropoasa si Orza pe stanga. In general, afluentii sunt seci in cursul mediu si superior dar in timpul averselor de ploaie au un regim torential.
      Intre vaile din interiorul masivului Bucegi, paraul Izvorul Dorului prezinta un caz aparte. Strabatand in lung podul dinspre Prahova, la inaltimi de 2100-1700 m, el este suspendat cu 300-400 m deasupra Ialomitei. Prin cotul de 90 grade pe care il face intre Varful cu Dor si Vanturis, Izvorul Dorului se indreapta spre est, pentru a se varsa in Prahova. In cursul superior, mare parte din parau este sec (ca si micii lui afluenti) sau are putina apa, dar in regiunea in care isi schimba directia, incepe sa aiba apa si isi mareste debitul, asa incat la varsare apare ca un parau viguros, capabil sa transporte si sa depuna mari cantitati de aluviuni.      sus
      Paraiele de la exteriorul Bucegilor apartin bazinelor Prahova si Oltului. Paraiele Moraru, Cerbu, Jepii, Urlatoarea, P. Babelor, Peles si Zgarbura se varsa in Prahova. Versantul nordic este drenat de paraiele Glajariei, Malaiesti, Tiganesti, care, reunite, formeaza Ghimbavul. Paraul Ciubotei, Gaura–patrunsa mult in interiorul masivului – si Grohotisul converg spre Barsa, apele lor indreptandu-se spre Olt.
Paraiele care dreneaza abruptul Bucegilor au pante repezi si sunt seci cea mai mare parte a anului, din cauza lipsei de izvoare. Acestea se situeaza mult mai jos, la 1000-1300m altitudine, la baza conglomeratelor si sunt determinate de formatiunile impermeabile barremian – aptiene.
       Se poate vorbi de o linie de izvoare ce inconjoara abruptul Bucegilor pe toate laturile sale. Mai jos de ea toate paraiele au scurgere permanenta.

       Clima

      Prin pozitia sa, Parcul Natural Bucegi se incadreaza climatului de munte caracterizat prin doua etaje:
     1. Montan–forestier (intre 800 si 1800 metri altitudine pe versantii sudici si 800-1600 metri altitudine pe versantii nordici)
     2. Alpin cu doua subetaje: alpin inferior (1800 – 2000 metri si respectiv 1600 – 1800 metri altitudine) si alpin superior (extins deasupra limitelor citate mai sus).
     Caracteristicile principalelor elemente climatice suporta influentele circulatiei generale a atmosferei (de vest predominanta la peste 1800–2000 metri altitudine pe versantii vestici si nord-vestici si de est si sud-est care predomina pe versantii expusi spre est si sud-est), a expozitiei fata de Soare, a vailor principale care ii delimiteaza, ca si a structurii suprafetei active (altitudini de peste 2500 metri, forme variate, vegetatie, structura litologica, reteaua hidrografica etc.). Ca atare, temperatura medie anuala a aerului este de 4,9°C. Luna cea mai rece din an este ianuarie (cu temperaturi cuprinse intre -3,9°C si -5,2°C in etajul montan si -10,8°C in etajul alpin). Adesea, in zilele din semestrul rece al anului se realizeaza inversiuni de temperatura, cand la poalele muntelui si in culoarele montane limitrofe, temperaturile sunt mai mici decat pe munte, la altitudini superioare lor, datorita acumularii si sedimentarii aerului rece in formele negative respective. Luna cea mai calda este iulie (cu temperaturi intre +14,4°C si +15,7°C in etajul montan si +5,6°C in etajul alpin).     sus
       Umezeala relativa a aerului creste cu altitudinea de la 76% spre baza muntelui, la circa 84% spre limita superioara a etajului respectiv, remarcandu-se un climat racoros si umed.
Observatiile meteorologice au aratat ca pe Vf. Omu, inghetul se poate produce in tot cursul anului. Aproape fara exceptie, au fost inregistrate in fiecare an temperaturi sub 0°C, chiar si in lunile de vara–iulie si august. In etajul inferior alpin durata intervalului posibil cu inghet este de 285-310 zile, iar zilele cu inghet, de 215-230. In etajul alpin superior, durata intervalului posibil cu inghet este de 310-345 zile, iar zilele cu inghet, de 230-265.
       In Parcul Natural Bucegi, vantul dominant este din sud-vest, vest si nord-vest cu cate 20% fiecare, in timp ce calmul atmosferic este sub 5% anual. In domeniul alpin, vantul bate cu viteze medii anuale de peste 6 metri/secunda; anual, vanturile cu viteze de peste 11 metri/secunda se produc in 200 zile, din care, in 100 zile sunt vanturi cu peste 16 metri/secunda, producand pe platoul Bucegilor si pe suprafata varfurilor golase, procese de deflatie. Pe platoul si pe varfurile Bucegilor directia dominanta a vanturilor corespunde directiei circulatiei generale a atmosferei in tara noastra, unde deplasarile maselor de aer se produc pe axa vest-est. Directia aproape constanta dinspre V –NV a vanturilor in regiunile inalte ale masivului si intensitatea lor, determina diferentieri nete ale conditiilor stationale intre versantii expusi vantului si cei adapostiti. Astfel, versantii vestici si nord-vestici sunt expusi fenomenelor de deflatie, eroziune si dezagregare, in timp ce versantii estici si sud-estici, situati “sub vant” se bucura de o acoperire bogata de zapada, care topindu-se relativ repede primavara reda solului o cantitate mult mai mare de apa, foarte importanta pentru vegetatia alpina, expusa in general uscaciunii din cauza raririi aerului si a puternicii radiatii solare.     sus
        Cantitatea de precipitatii cazute in perioada de vegetatie (iunie – septembrie) este puternic influentata de relief. De exemplu, in timp ce in aceasta perioada la Sinaia cad in medie 378 mm ploaie, la Pestera Ialomitei 422 mm si pe Vf. Omu cad 480 mm. Fenomenele de eroziune torentiala pe versantii exteriori par sa fie maxime in jur de altitudinea de 1800 m. Pe platou insa, in timpul verii, curba de nivel de 2300 m pare sa reprezinte limita superioara a activitatii maxime pluviotorentiale. Culmile primesc iarna si primavara precipitatii cu mult mai bogate decat vaile invecinate. Vara si toamna insa, cantitati mari de precipitatii cad si pe pantele periferice, datorita norilor densi si masivi de ploaie, formati sub actiunea ascensiunii aerului. Caldarea interioara a Ialomitei, adapostita morfologic de vantul dinspre NV., apare in toate anotimpurile ca o zona mai uscata. Frecventa zilelor cu precipitatii este maxima in luna mai, iar cele mai bogate ploi se produc in tot masivul in lunile de vara (iunie–august). Pe culmile Bucegilor, precipitatiile sub forma de ploi si burnita sunt legate de perioada relativ calda a anului. In restul timpului insa, inaltimile fiind sub temperaturi negative, primesc precipitatii solide, sub forma de zapada. La poalele masivului, precipitatiile solide alterneaza chiar si iarna, cu burnita sau ploi; in zona alpina insa, ele au exclusivitate absoluta in cele 4 luni de iarna (decembrie – martie). In acest interval zapezile acopera aproape complet suprafetele intinse ale platoului Bucegi.
Valorile lunare ale nebulozitatii ne arata ca in general, in Bucegi primavara este foarte noroasa si toamna foarte senina. Atat la Sinaia, la Pestera cat si la Vf. Omu, cele mai mari valori ale nebulozitatii sunt atinse in luna aprilie si mai, iar cele mai scazute in septembrie si octombrie.
        Ceata in regiunile de munte nu se diferentiaza de nori decat numai prin raportul fata de sol. Ceata cea mai frecventa este cea orografica. Durata stralucirii soarelui este strans legata de regimul nebulozitatii si al cetii.     sus


       Soluri

       Marea varietate a factorilor pedogenetici (clima, vegetatie, substrat litologic, relief), la care se adauga aceea a varstei absolute a diferitelor soluri, a determinat in Parcul Natural Bucegi formarea tuturor seriilor genetice de soluri montane si alpine.
      In general, se poate constata o succesiune altitudinala normala a solurilor zonale; in zona forestiera, de la cele brune slab acide ( saturate, eubazice) de padure, pana la podzolurile humico-feriluviale si turbele oligotrofe, iar in zona alpina, de la solurile brune, tinere, de pajisti pe abrupturi, pana la cele humico-silicatice podzolice. Aparitia unor anumite roci a determinat formarea de soluri intrazonale. Astfel, pe calcare s-au format soluri litomorfe, rendzinice, iar pe roci acide solurile brune acide, criptopodzolice si podzolice care coboara intrazonal in zona solurilor brune de padure montane.
     Asociatiile vegetale s-au dovedit ca un factor pedogenetic indispensabil pentru formarea unor anumite tipuri de sol, ca de exemplu molidisurile si jnepenisurile cu Vaccinium si molidisurile cu strat gros si continuu de muschi acidifili, pentru formarea podzolurilor de destructie.
      Eroziunea prin apa si vant a determinat pe de o parte, coluvionarea materialelor fine humifere, iar pe de alta parte, mentinerea in stadii de tinerete a unor soluri si distrugerea partiala sau totala a altora. Apoi, deplasarea pe pante a materialului pedogen si chiar a solurilor formate, prin procesul de solifluxiune ca si prin scurgerile torentiale, au contribuit de asemenea, in mare masura la modificarea conditiilor de dezvoltare ale procesului de solificare.
       Linistea necesara pentru formarea si evolutia solului, si timpul scurs de la inceperea ultimului proces de solificare pe diverse forme de relief, sunt astfel conditii ale pedogenezei, in mod deosebit realizate pe diferite spatii din Muntii Bucegi.
       Variabilitatea pe suprafete relativ mici a factorilor si conditiilor de pedogeneza explica numeroasele asociatii de soluri, cu variatii accentuate ale caracterelor de subtip genetic, gen si specie de sol, oglindite obisnuit in gruparile vegetale respective.   sus